Tragedie în Olt: Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-o fântână din Spineni/ FOTO+VIDEO

Un bărbat din localitatea Spineni și-a găsit sfârșitul într-o fântână publică. Trupul neînsuflețit a fost scos afară de pompieri. Polițiștii au preluat cazul și fac cercetări pentru a vedea în ce împrejurări a murit omul.

Este vorba despre un bărbat de 72 de ani. La fața locului au intervenit pompierii Stației Scornicești, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, dar și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean. Din păcate, personalul medical nu a avut decât să constate decesul.

„Pentru scoaterea la suprafață a cadavrului, un pompier a coborât, cu ajutorul scării din dotarea autospecialei, asigurat cu brâu de salvare, în fântâna cu diametrul de aproximativ 70 de centimetri și adâncimea de circa șase metri și a scos la suprafață cadavrul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Polițiștii au preluat cazul și fac cercetări pentru a vedea în ce împrejurări a murit omul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here