Siminica Mirea, de Centenar: Din acest an să luăm ce e mai bun şi să construim următorii 100 de ani, uniți

Printre politicienii din Olt care au transmis mesaje românilor de Ziua Națională a României s-a numărat și senatorul Siminica Mirea.

Ea afirmă în mesajul transmis că din Anul Centenar trebuie să luăm ce e mai bun şi să construim următorii 100 de ani nu oricum, ci uniți.

„Venim de departe, venim de la daci şi de mai departe, am trecut prin diferite momente şi epoci, dar am ajuns astăzi, împreună.

1 Decembrie 2018 – 100 de ani de la Marea Unire a românilor. Marea Unire s-a făurit prin jertfă, dorinţă de libertate şi uniune.

La 1 decembrie 1918 s-a concretizat reîntregirea neamului românesc, un ideal istoric de unire. Anul Centenar a fost o lecţie din care am avut multe de învăţat. Din acest an să luăm ce e mai bun şi să construim următorii 100 de ani. Bicentenarul ne aşteaptă. Mereu împreună, mereu uniţi.

Chiar dacă patriotismul este, uneori, privit cu scepticism, el este foarte important pentru orice popor. E firesc să ne iubim locul natal şi ţara. Mereu am iubit această ţară.
Astăzi, este ziua ei, a românilor şi a tuturor celor care poartă în inimi românismul.

Dragi români, cu acest prilej, vreau să vă urez prosperitate, bucurii, sănătate şi un călduros LA MULŢI ANI!

Eroilor României, fără de care nu am fi fost un neam reîntregit, le aduc un pios omagiu, pentru vitejie şi jertfă! Dumnezeu va iubi mereu această ţară şi ne va ocroti întotdeauna! Credinţa, drapelul, imnul şi stema ne-au unit mereu. Azi trebuie, mai mult ca niciodată!

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! LA MULŢI ANI, ROMÂNI, oriunde v-aţi afla!”, a scris, pe pagina sa de socializare, Siminica Mirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here