Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Olt a trimis, luni, o echipă de control la Școala Dăneasa unde învață cei 22 de elevi care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au dormit în frig, în Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, unde, însoțiți de un dascăl, au ajuns încă din 30 noiembrie pentru a participa la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României. Reamintim că la fața locului au ajuns mai multe ambulanțe SMURD după ce la 112 a fost anunțat că unui băiat i s-a făcut rău din cauza frigului.
Echipa de inspectori școlari a descins la Școala Dăneasa sub coordonarea adjunctului IȘJ Olt, Mariana Gheorghe.
„Am trimis acolo o echipă pentru a vedea ce s-a întâmplat, de fapt. Pentru că, altminteri, unitatea de învățământ va dispune o cercetare disciplinară a profesorului care a mers cu copiii la Alba Iulia și tot ea va lua măsuri în funcție de ce se va constata, dacă dascălul respectiv a nesocotit sau nu cadrul legal”, a declarat, pentru OLT-ALERT, șeful IȘJ Olt, Adrian Bărbulete.
22 de copii cu vârste între 11 şi 14 ani de la o școală din Dăneasa, însoţiţi de un dascăl, profesorul de religie Ion Bobea, au ajuns, de vineri, la Alba Iulia, să participe la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională de la Alba Iulia, dar fără a avea cazare asigurată, motiv pentru care au înnoptat în frig, în Catedrala Încoronării. Din cauza epuizării, unui copil i s-a făcut rău și cazul a fost anunțat la 112.
„La sosirea echipajului de prim ajutor s-a constatat că era un grup de 22 de copii şi un profesor, care erau în Alba Iulia din data de 30 noiembrie şi care nu aveau cazare. La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe, fiind evaluaţi toţi copiii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, locotenent Alina Marescu Dumitrescu.