Fostul social-democrat Ion Mocioalcă a explicat că a demisionat din PSD pentru că ”partidul a fost confiscat” de Liviu Dragnea. Gestul său este și unul de solidaritate cu contestatarii lui Liviu Dragnea, Marian Neacşu, Adrian Ţuţuianu, Gabriela Firea și Paul Stănescu, a mai declarat Mocioalcă, pentru Agerpres.
„PSD nu mai merge în direcţia care trebuie, este departe de oameni. Partidul este confiscat în momentul de faţă, incapabil să reacţioneze la semnalele pe care le primeşte din interior. Prima dovadă constă în faptul că aceia care încearcă să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă PSD au fost daţi afară din partid. Gestul meu este şi un gest de solidaritate cu Marian Neacşu, Adrian Ţuţuianu, cu Gabriela Firea, cu Paul Stănescu, cel care a fost remaniat doar pentru faptul că nu mai împărtăşeşte ideile şi impunerile conducerii partidului”, a spus Ion Mocioalcă.
Acesta a mai spus că CEx-ul PSD s-a transformat, în acest moment, într-un „un cor al bisericii, care cântă cum i se dictează”.
Ion Mocioalcă a demisionat recent din PSD, împreună cu alți trei deputați ai puterii, Mihai Mohaci, Ion Spânu si Mihai Valentin Popa. Aceștia au anunțat că se vor înscrie în partidul Pro România, condus de fostul președinte PSD, Victor Ponta.
De altfel, în ultima perioadă, şeful PSD Caraș-Severin a fost în permanent conflict cu Liviu Dragnea. Ion Mocioalcă s-a aflat si printre cei 19 semnatari ai scrisorii îndreptate împotriva conducerii partidului în luna septembrie.
Sursa: b1.ro