Acțiunea „Foc de artificii” a început în Olt: Dosare penale pentru comerț ilegal de petarde/ FOTO

Polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și cei de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Olt au acționat, zilele acestea, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit de obiecte pirotehnice.

Ieri, acționând în baza planului ”Foc de artificii 2018 – 2019”, polițiști din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Perieți au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat, de 39 de ani, din comuna Crâmpoia.

Cu această ocazie, polițiștii au depistat 606 obiecte cu conținut pirotehnic, cântărind aproximativ 80 de kg., în valoare de 3.000 de lei.

Obiectele pirotehnice au fost ridicate, în vederea confiscării, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Totodată, în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au fost întocmite dosare penale pentru încălcarea prevederilor Legii  nr.126/1995, întrucât doi agenți economici ofereau spre comercializare 500 de petarde categoria P1 și 11.520 de petarde categoria F2. Și în acest caz, polițiștii au ridicat obiectele pirotehnice în vederea confiscării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here