DSVSA Olt, controale la sânge în preajma și pe timpul sărbătorilor de iarnă. Ce unități sunt vizate

Începând cu data de 30 noiembrie 2018 și până în data de 7 ianuarie 2019, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt efectuează controale tematice specifice sărbătorilor de iarnă, cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare și răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA).

Obiectivele vizate în cadrul acestor acțiuni sunt pieţele agro-alimentare, abatoarele, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.).

„Se verifică modul în care operatorii din sectorul alimentar respectă măsurile privind combaterea pestei porcine africane (PPA), a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii proaspete de porc, precum și a modului de marcare şi certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc, sau care conţin carne de porc”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

În acest sens, la nivelul Direcției Sanitare Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Olt sunt constituite echipe, care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Județean de Poliţie, urmăresc verificarea modului de sacrificarea porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine şi publicate pe site-ul ANSVSA.

„Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar”, se specifică în comunicatul DSVSA.

Medicii veterinari și polițiștii mai verifică modul de respectare a cerințelor legislației Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porci vii, precum și a măsurilor privind restricționarea mișcărilor de porci vii, ca urmare a apariției și evoluției focarelor de pestă porcină africană.

De asemenea, se vor realiza controale în trafic pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor, cărnii și produselor din carne, ca urmare a apariției și evoluției unor focare de PPA.

În vizorul autorităților se va afla și respectarea normelor în vigoare privind comercializarea ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, precum și peştelui şi produselor din pescuit.

Deja aceste controale au făcut „victime”. La începutul acestei luni, reprezentanții DSVSA și cei ai Poliției Economice au verificat nouă obiective (supermarketuri, carmangerii, magazine alimentare care comercializează inclusiv carne și produse din carne), fiind depistate abateri de la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind modul de etichetare, fapt care a împiedicat stabilirea trasabilitații.

„În două obiective a fost pusă sub sechestru cantitatea de 374,89 kg, pana la dirijarea acesteia catre unitate de neutralizare. Cei doi agenți economici au fost sancționați conform HG 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 20.000 lei”, spun reprezentanții DSVSA Olt.

Piețele agroalimentare sunt supravegheate de către medicii veterinari care verifică modul de comercializare al produselor alimentare, iar abaterile de la normele sanitare veterinare vor fi sancționate.

Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar veterinar.

Totodată, cu ocazia acestor controale, o atenție deosebită este acordată verificării condițiilor sanitare veterinare și de igienă existente în locurile organizate periodic de către autoritățile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiționale (de ex. târguri de Crăciun).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here