Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), lansat sâmbătă, 15 decembrie, la Cluj Napoca, de către Dacian Cioloș și echipa de coordonare, în cadrul unei întâlniri cu simpatizanți şi coordonatorii regionali, face pui și în Olt.
Membrii grupului de inițiativă județeană PLUS Olt fac parte din Regiunea Sud-Vest, alături de Vâlcea, Dolj, Gorj și Mehedinți. Coordonatorii regionali sunt Alin Mituța și Victor Giosan.
„Grupul de inițiativă județeană Olt urmează să constituie grupuri de inițiativă locală la nivelul localităților în care se află persoane care și-au depus online cererea de adeziune, astfel încât în momentul alegerilor europarlamentare, PLUS să aibă formată deja o rețea a membrilor și a simpatizanților din județ”, se arată într-un comunicat de presă al PLUS Olt.
PLUS a fost validat în urmă cu câteva zile, după ce timp de aproximativ nouă luni, diverși contestatari au încercat să pună piedici prin nenumărate mijloace înregistrării partidului Mișcarea România Împreună, motiv pentru care s-a lucrat la o alternativă.
„PLUS este partidul cu care vom schimba România în bine. Obiectivul nostru prioritar e să oferim țării o alternativă“ a fost mesajul transmis, la Cluj-Napoca, de Dacian Cioloș.