Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat că băncile vor fi taxate diferențiat, în funcție de ROBOR. Cu cât acest indice este mai mare, cu atât mai mari vor fi taxele.
Teodorovici a făcut și precizări despre fondul de investiții de 10 miliarde de euro și despre scăderea taxelor în domeniul construcțiilor. De asemenea, a anunțat o creștere a punctului de pensie.
Acestea sunt câteva dintre măsurile din domeniul fiscal bugetar prevăzute pentru 2019.
Anunțul privind taxa pe bănci vine la două zile după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a lansat un atac la adresa băncilor.
„Sistemul bancar nu sprijină economia, este cu mult sub media europeană şi avem cele mai mari diferenţe între dobânzile la credite şi cele la depozite. Diferenţa este de 7%, în România, în condiţiile în care în UE este această diferenţă de 2,1%. Şi acolo sistemul bancar sprijină economia, la noi nu. În schimb te întrebi: ‘Domnule, pe ce fac profit dacă nu sprijină economia?’ Pe jocul cu ROBOR-ul, pe care îl stabilesc între dumnealor”, a spus Dragnea duminică.
Ministrul Teodorovici a spus astăzi că este vorba despre o măsură „care să protejeze românul”.
„Știm că profitul este printre cele mai mari la nivel european, știm nivelul creditelor neperformate, care se vând la firme din grup. Aud că băncile sunt parteneri loiali în economie. Eu știu că ambii parteneri trebuie să câștige”, a spus ministrul.
„Știm foarte bine diferența dintre dobânda la depozite și la credite, reprezintă pentru bănci un profit. Putem și noi, ca Guvern, să aplicăm niște măsuri”, a continuat el.
Astfel, taxa este 0 dacă nivelul mediu al ROBOR la 3 şi 6 luni rămâne la 1,5% sau mai mic. Taxa va fi 0,2%, dacă media nivelului ROBOR la 3 şi 6 luni este cuprinsă între 1,5 şi 2% şi creşte la 0,4%, dacă media ROBOR este între 2 – 2,5%, inclusiv.
Taxa creşte la 0,6% dacă media ROBOR este între 2,5 – 3% şi la 0,9%, dacă Robor este între 3 – 3,5%. Dacă media trimestrială ROBOR depăşeşte cu peste 2 puncte procentuale pragul de referinţă, taxa de 0,9 % creşte progresiv cu câte 0,3 puncte procentuale la fiecare depăşire de 0,5 puncte procentual.
„În funcție de lăcomia băncilor, vom vedea impactul acestei măsuri”, a mai spus ministrul.
Sursa: digi24.ro