Căminul cultural cuprins joi dimineață de flăcări a fost distrus aproape în totalitate. Focul a mistuit sute de metri de acoperiș și tavan, mobilierul din interior, electronice și tâmplăria din PVC.
Peste 25 de pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD au acționat pentru lichidarea incendiului puternic izbucnit la căminul cultural din localitatea Osica de Jos.
„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la acoperișul clădirii și la bunurile din interior, cu flacără și degajări mari de fum. Pentru lichidarea incendiului pompierii au acționat aproximativ patru ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Victor Enuș.
În urma incendiului au ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 500 metri pătrați, tavanul pe o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați, mobilier, electronice și tâmplăria din PVC.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric, a mai precizat Victor Enuș.