Paul Stănescu: Proiectele implementate la MDRAP nu sunt ale unui om politic. Sunt ale României și ale românilor

Fostul vicepremier și ministru al Dezvoltării și-a prezentat, la începutul lunii ianuarie, raportul de activitate ca ministru.

La final de mandat, Paul Stănescu nu a uitat să felicite echipa Ministerului Dezvoltării Regionale și să îi mulțumească pentru colaborare și calitatea profesională de care a dat dovadă.

„În luna octombrie 2017, preluam portofoliul de viceprim-ministru, dar și de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Un minister cu greutate pentru autoritățile locale, dar carereprezintă și o provocare pentru România și pentru români. Adică, pentru cei care mi-au acordat încrederea de a le reprezenta interesele în Parlamentul României.

Despre acest minister al dezvoltării regionale şi administraţiei publice s-au spus multe lucruri, având diverse grade de adevăr. Fiind omul faptelor, și mai puțin al vorbelor, am preferat să mă concentrez pe țintele pe care mi le-am impus, dar și pe obiectivele aflate în Programul de Guvernare.

Înainte de a detalia, într-o formă sintetică, activitatea mea de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, doresc să mulțumesc echipei de la MDRAP. O echipă care a înțeles să se alăture efortului pentru dezvoltarea României. O echipă pentru care anul 2018 a avut două mari provocări suplimentare: Anul Centenar și pregătirea președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Toate proiectele demarate și implementate la MDRAP nu sunt ale unui om politic. Sunt ale României și ale românilor. Și, pentru modul în care echipa de la MDRAP – de la nivel executiv și până la nivel de top management – a înțeles să muncească pentru România, merită toate felicitările mele ca ministru, dar și al clasei politice în general!

Rezultatele din perioada mandatului meu sunt succesul echipei MDRAP. Împreună am dovedit că, prin muncă, implicare și determinare, am reușit să ducem lucrurile în direcția corectă!”, se arată într-un material care precedează bilanțul profesional al fostului ministru.

Raportul de activitate poate fi citit AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here