Drumul expres Craiova-Slatina-Pitești intră într-o nouă fază: încep exproprierile

Foto: micapi.ro

Drumul expres Craiova-Slatina-Pitești intră într-o nouă fază: încep exproprierile. Primăriile localităților „atinse” de coridorul drumului au primit deja notificări, potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Șerbănescu, citat de Realitatea de Olt.

„Așteptăm ca anul acesta să intre în faza de proiectare, iar după ce o vor finaliza și ne vor trimite proiectul la avizat așteptăm să intre în faza de execuție și să respecte graficul.  „În paralel se demarează exproprierile. Știm care este coridorul, am declanșat deja procedura de expropriere, am notificat primăriile”, a declarat Alin Șerbănescu, potrivit Realitatea de Olt.

Al doilea tronson al drumului expres, format din două loturi, va avea o lungime de 39,85 de km şi va costa estimativ 1,47 miliarde de  lei, fără TVA. Acesta urmează să traverseze o parte din județul Olt, respectiv localitățile Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Tronsonul 3, cu o lungime de 31,75 kilometri, va fi construit între km 57+550 și km 89+300 și va avea o valoare de 904.819.215,62 lei, fără TVA. Cuprins între intersecția cu DN 65 , în apropierea municipiului Slatina și limita dintre județele Olt și Argeș, Tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești va tranzita localitățile Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tătulești, Colonești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here