Omul care și-a pus o puternică amprentă asupra Slatinei a fost decorat, luni, de președintele României/ FOTO

Unul dintre cei doi arhitecți care au proiectat Casa de Cultură a Tineretului din Slatina, Emil Barbu Popescu, a fost decorat, luni, de președintele Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Profesor honoris causa și profesor invitat al mai multor universități, distins cu premiul Academiei Române, Emil Barbu Popescu a fost decorat de președintele României, pentru că, printre altele, „de aproape jumătate de secol, cariera dumneavoastră a însoțit și uneori chiar a modelat evoluția arhitecturii în România.”

„Domnule Emil Barbu Popescu,

Frumoasa vârstă pe care ați împlinit-o de curând încununează un parcurs profesional și didactic remarcabil.

De aproape jumătate de secol, cariera dumneavoastră a însoțit și uneori chiar a modelat evoluția arhitecturii în România.

Profesor honoris causa și profesor invitat al multor universități, distins cu premiul Academiei Române, ați ridicat edificii tot atât de bine cum ați avut capacitatea de a construi echipe academice și structuri de profesioniști care și-au dovedit trăinicia”, a spus, la ceremonia de decorare, Klaus Iohannis.

Casa de Cultură a Tineretului (sau Casa Ştiinţei şi Tehnicii pentru Tineret, cum era denumită până în 1989) a fost realizată între anii 1982-1986, iar proiectanţii edificiului au fost arhitecţii Emil Barbu Popescu şi Dorin Ştefan, proiectul lor fiind premiat, în 1987, în cadrul bienalei de arhitectură din oraşul Kardzhali, Bulgaria, potrivit jurnalistului George Pițulescu. La inaugurarea clădirii a fost prezent şi fiul lui Nicolae Ceauşescu, Nicu Ceauşescu, pe atunci prim-secretar al organizației PCR Sibiu.

„În 1987, proiectul celor doi arhitecţi a fost premiat în cadrul bienalei de arhitectură din oraşul Kardzhali, Bulgaria. Astăzi, clădirea se află în patrimoniul Fundaţiei pentru Tineret Olt şi este bine întreţinută. În interiorul ei îşi desfăşoară activitatea două redacţii de săptămânal, o filială a Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu”, o şcoală de dans şi o instituţie care oferă cursuri de calificare pentru muncitori. De asemenea, aici fac repetiţii membrii trupei Alutus sau diverşi artişti locali. Clădirea mai găzduieşte şi un hotel, o terasă de tip pub şi un magazin de haine”, mai notează, pe pagina de facebook „Iubim Slatina”, George Pițulescu.

Emil Barbu Popescu s-a născut pe 15 septembrie 1938. A absolvit în 1964 Școala Tehnică Postliceală de Arhitectură din București, iar în 1970 Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. De-a lungul celor opt decenii de existență, cel cunoscut mai ales ca „Mac” Popescu, a adunat în portofoliu peste 80 de proiecte de arhitectură, printre care proiectarea sediului Federației Române de Fotbal și al Comitetul Olimpic și Sportiv Român, refacerea Bibliotecii Naționale a României și construcția Arenei Naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here