Pictorul Cătălin Podoleanu a deschis expoziția „Cartografii cromatice” la Slatina/ FOTO+VIDEO

Eveniment de marcă, miercuri după-amiază, în domeniul artelor vizuale slătinene: la Galeria „Artis” a Muzeului Județean Olt a fost vernisată o nouă expoziție plastică a pictorului Cătălin Podoleanu, unul dintre numele importante în arta plastică abstractă locală și nu numai, pentru că a expus în mai multe orașe din țară.

Intitulată „Cartografii cromatice”, expoziția a fost un succes de public, în sala de expoziții a Muzeului Județean fiind martori la oferta cromatică a autorului zeci de persoane iubitoare de frumos, printre care s-au numărat personalități de marcă în lumea cultural-artistică.

Primul care a vorbit despre lucrările expuse a fost directorul Muzeului Județean Olt, Laurențiu Guțică, cel care a sesizat unul dintre elementele principale ale discursului artistic semnat de Cătălin Podoleanu: vibrația materiei.

„Dacă luăm, stricto sensu, definiția din Dicționarul explicativ al limbii române, „a cartografia” înseamnă a întocmi hărți, a ridica planuri topografice. Cătălin Podoleanu nu face altceva decât să călătorească prin această lume nouă, sublimă, a culorilor și să ne ducă în zona incandescențelor cromatice, a trăririlor emoționale pure, a vibrațiilor pe care mulți dintre noi nu le percepem. Expoziția de față se încadrează în ceea ce noi numim un gen de artă abstractă, în sensul clasic al expresiei. Însă Cătălin Podoleanu reușește să ne surprindă prin faptul că alege niște opțiuni coloristice care trădează un talent nativ și o intensitate emoțională profundă. 

Cea ce e de remarcat la această expoziție, dincolo de alest limbaj non-figurativ, pe care îl exprimă cu atâta naturalețe Cătălin Podoleanu, e că tot ceea ce face e revelatoriu. Privind orice lucrare din această sală, veți simți vibrație, sonoritate. Veți întâlni în lucrări elemente primordiale cum este apa, cum este focul, o luptă a materiei. Cred că ăsta e marele câștig al lui Cătălin Podoleanu cu această expoziție: faptul că a ajuns la acel stadiu în care, prin lucrările pe care le face, ne transmite, dincolo de armoniile cromatice, vibrație, sentimente estetice puternice”, este părerea directorului instituției-gazdă.

Invitatul de onoare la eveniment, artistul plastic Gheorghe Dican, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi preşedinte al UAP Vâlcea, vede în expoziția deschisă miercuri o nouă și mare deschidere a autorului către altceva, dar tot pe tărâmul non-figurativului.

„Cătălin ne demonstrează prin această expoziție că intră în limbajul pur al semnelor, în limbajul artei vizuale. De aici încolo el poate să ne spună totul sau nimic, dar ceea ce vedem astăzi aici este o deschidere, se duce pe un drum. Și de aici încolo încep să apară tot felul de sensuri, tot felul de poteci, tot felul de drumuri. Deci, ceea ce face el acum e semnul unei mari deschideri, și nu rămâne între cele două lumi, ci merge spre non-figurativ, spre limbajul pur al formelor, al culorilor”, a remarcat Gheorghe Dican.

Un alt împătimit al formelor abstracte din Olt, Marcel Duțu, vede și în lucrările prietenului său vibrația, pe care a și explicat-o într-un mod mai profund.

„Lucrările lui Cătălin Podoleanu sunt foarte abstracte. Dar, oriunde ne-am uitai, pe lângă vibrația care se simte, găsim elemente ale realului; găsim un cerc subtil colorat, găsim elemente aeriene și elemente terestre, găsim un colț din natură, putem identifica undeva, în depărtare, elemente create de om, o casă puțin subtilizată și atât. El merge însă pe vibrația naturii. Ce înseamnă asta? În afară de tot ceea ce face omul, totul este vibrație. Copacii sunt vibrație. Pământul este aleatoriu. Sunt forme aleatorii controlate de un cod genetic. Mai mult, Cătălin vine cu vibrația între om și elementele naturii. 

Eu sunt ferm convins că el deja se îndreaptă către o altă încercare, pentru că un artist nu rămâne într-o singură fază; el tot timpul descoperă elemente noi”, este concluzia lui Duțu.

Despre calitățile artistice și umane ale artistului expozant a vorbit, meșteșugit ca întotdeauna, pictorița și graficiana Cristina Bacicu Botez.

Vizibil emoționat, autorul a oferit publicului câteva mărturisiri despre vârsta sa artistică și despre elementele care îi conduc spiritul creator.

„Sunt mai bine de trei ani de muncă aici și începe să se contureze ceva. Este o serie pe care am încheiat-o și pe care am itinerat-o în mai multe orașe, cum ar fi Bacău, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Craiova. Acum încerc să pun în pagină o chestie diferită, un lucru puțin diferit care să mă elibereze puțin, și asta justifică și contaminarea de care am parte la Vâlcea, pentru că este o contaminare de vreo doi ani de când am aceste drumuri și aceste vizite la vernisaje unde am întâlnit artiști extrem de importanți, și nu doar din Vâlcea, ci și din țară; toate acestea au avut, inevitabil, o repercusiune și pe paleta mea. Eu încerc să echilibrez culoarea și suprafa, spațiul, cu obiectivitatea lumii în care trăim. Este o chestie grea pe care m-am asumat-o. Nu știu dacă am s-o duc până la capăt, dar mă străduiesc să mă eliberez și să fiu în asentimentul lumii moderne”, și-a deschis autorul, în final, pentru câteva momente, sufletul, afirmând și că expoziția nou-vernisată cuprinde munca a peste trei ani de zile.

Evenimentul a mai fost onorat de Petti Velici, vicepreședintele UAP Vâlcea, poetul George Nina Elian, de pictorul Iulian Stancu, de jurnalistul și scriitorul Dumitru Sârghie, de scriitorul și fotograful Gheorghe Atanasescu, de directorul USAMV Slatina, Victor Tița, de omul de afaceri Constantin Bădiță, bun prieten al artiștilor plastici și cunoscut colecționar de artă, de artiștii plastici Mihai și Irina Ionescu de la Drăgășani etc.

Cătălin Podoleanu a absolvit, în 1992, Liceul de Artă „Octav Bancilă” din Iaşi, Secţia de arte textile, clasa prof. Miruna Haşegan și, în 1998, Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design a Universității de Arte „Georghe Enescu” din Iași, Secția Pictură Murală, clasa prof. Dimitrie Gavrilean.

De mulți ani, el este profesor titular în domeniul artelor vizuale la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” din Slatina.

Cătălin Podoleanu

Membru stagiar al Filialei Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din Români, artistul se află la cea de-a șaptea expoziție personală, după cea a expus în București (Casa Naţională a Armatei, în 2001), Slatina (Galeria „Artis” – 2001), Craiova (Galeria „Arta” – în 2005 și 2017), Râmnicu Vâlcea (Galeriile „Artex” – 2017), Târgu Jiu (Galeriile municipale de Artă – 2018) și în Bacău (Galeriile „Frunzetti”).

De asemenea, Cătălin Podoleanu a fost prezent cu lucrări în zeci de expoziții de grup și a participat la mai multe tabere de creație organizate în Olt, Vâlcea, Gorj și Caraș-Severin.

Expoziția rămâne deschisă publicului în perioada 16 ianuarie – 8 februarie 2019.

Constantin Bădiță, om de afaceri și colecționar de artă

Câteva dintre lucrările expuse:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here