G4Media: Laura Codruţa Kovesi candidează pentru postul de şef al Parchetului European

Laura Codruța Kovesi și-a depus candidatura pentru postul de șef al Parchetului European, procedura de selecție fiind în plină desfășurare la nivelul Comisiei Europene, scrie G4Media.ro, citând surse din cadrul Comisiei Europene. 

Parchetul European a fost înființat în 2017, iar scopul intituţiei este de a investiga infracțiunile care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de fraudă sau de corupție ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA de peste 10 milioane de euro. Laura Kovesi nu a putut fi contactată pentru o reacţie.

Tot G4Media susţine că în ultimele zile s-au intensificat atacurile la adresa fostei șefe DNA, pentru a pune piedici candidaturii lui Kovesi la șefia Parchetului European.

Procurorul Adina Florea de la secția de investigare a magistraților ar urma să o pună pe Kovesi sub acuzare în următoarele zile în dosarul aducerii în țară a lui Nicolae Popa, potrivit unor surse citate de PSNews.ro.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here