Toate școlile și grădinițele din Olt vor fi închise vineri, 25 ianuarie, din cauza cazurilor de gripă din județ. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată oficial zi liberă, timp de patru zile copiii vor putea evita expunerea în colectivități.
Această măsură a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educației Naționale, sosit miercuri seară la Inspectoratul Școlar Județean.
Măsura a fost luată după ce Ministerul Sănătății a informat Ministerul Educației Naționale despre situația privind evoluția infecțiilor gripale și despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă.
Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată oficial zi liberă, timp de patru zile copiii vor putea evita expunerea în colectivități.
Potrivit aceluiași ordin de ministru, orele de vineri vor fi recuperate până la sfârșitul anului școlar.
Gripa ia amploare în județul Olt și acest lucru s-a văzut săptămâna trecută, când au fost confirmate 17 noi cazuri. În județ există, la această oră, 48 de cazuri de gripă, dar și aproape 3000 de cazuri de viroze și pneumonii. Cea mai sigură și eficientă măsură împotriva gripei rămâne vaccinarea profilactică, țin să ne reamintească specialiștii în sănătate publică.
La nivel național, bilanţul persoanelor răpuse de gripă a ajuns la 34 de morţi.