Acuzații GRAVE din interior la adresa șefului PNL Olt, Liviu Voiculescu. Se cere DEMISIA acestuia și a secretarului organizației!

Acuzații foarte grave din interiorul PNL Olt la adresa liderului organizației, Liviu Voiculescu, și la cea a secretarului general Ana-Maria Ciaușu. Ele aparțin fostului vicepreședinte al filialei, Cătălin Nedelcu, care spune că a fost revocat din funcție cu încălcarea Regulamentului privind organizarea, desfășurarea și conducerea organizațiilor locale și județene, dar și a statutului PNL. Nedelcu cere demisia atât a președintelui Voiculescu, dar și a secretarului general al organizației județene. În plus, acesta își rezervă dreptul de a „de a acționa în instanță persoanele vinovate, atât pe cale civilă, cât și pe cale penală”.

Cătălin Nedelcu revine cu informații suplimentare și cu dovezi care să îi susțină acuzația pe care a mai făcut-o la adresa celor doi lideri politici, despre care spune că l-au revocat din funcția de vicepreședinte cu încălcarea mai multor articole ale Regulamentului privind organizarea, desfășurarea și conducerea organizațiilor locale și județene, dar și ale statutului PNL. Nedelcu afirmă că a fost lăsat fără funcție în urma unor discuții pe care le-a avut, în contradictoriu, cu liderul PNL Olt.

„Consider că este momentul oportun pentru clarificarea acestei situații, deloc confortabile, având in vedere că de la momentul preluării conducerii PNL Olt de către Liviu Voiculescu, lucrurile nu merg în direcția corectă și așteptată, cu siguranță, de către mulți colegi.

Revocarea mea s-a produs în urma unor discuții contradictorii cu Liviu Voiculescu. Deranjat fiind de acestea, a luat rapid această decizie, consultând-se cu unele persoane din anturajul său, dar care nu au nimic în comun cu activitatea de partid și care nu sunt în stare să înțeleagă cum funcționează un astfel de organism.

Din punctul meu de vedere, atât Voiculescu, cel care a semnat, dar și Ana Maria Ciaușu, cea care a redactat decizia nr. 25 din 18.10.2018, cu privire la revocarea mea, au încălcat Regulamentul privind organizarea și conducerea activității organizatiilor locale și județene, Statutul PNL, dar și cele mai elementare norme de drept civil. Când se iau decizii sau hotărâri cu privire la persoane, votul este obligatoriu secret. În ședința BPJ (Biroul Politic Județean – n.r.) al PNL Olt din 18.10.2018 votul a fost prin ridicare de mână, încălcându-se art. 121 din Statutul PNL”, a declarat Cătălin Nedelcu.

Totodată, conform articolului 34, lit. d din Regulament, președintele propune motivat revocarea membrilor BPJ. Conform articolului 26, lit. v, BPJ ia act de propunerea președintelui privind revocarea, pe care o transmite organului de conducere competent. Conform articolului 12, lit d, organul de conducere competent care revocă, prin vot secret, membrii BPJ, este Comitetul de Coordonare Județean (CCJ).

În aceste condiții, fostul vicepreședinte liberal îi cere public demisia lui Liviu Voiculescu, dar și secretarului general al organizației, Ana-Maria Ciaușu.

„Toate aceste articole au fost încălcate, motiv care mă face să-mi pun întrebarea cum vor putea aceste persoane, care nu sunt în stare să respecte normele interne, cum vor putea ele, deci, să respecte Constituția și legile statului atunci când vor ocupa funcții publice.

Pentru aceste motive sunt îndreptățit să solicit public demisia atât a președintelui PNL Olt, Liviu Voiculescu, cât și a secretarului general al PNL Olt, Ana Maria Ciaușu”, a mai spus Cătălin Nedelcu. Acesta susține că, în plus, își rezervă dreptul „de a acționa în instanță persoanele vinovate, atât pe cale civilă, cât și pe cale penală”.

În ciuda dovezilor pe care Nedelcu le aduce în sprijinul afirmațiilor sale, Liviu Voiculescu afirmă că cel ce ocupa funcția de vicepreședinte a fost revocat cu respectarea statutului și a regulamentului PNL.

„Dl Nedelcu a fost revocat cu respectarea în totalitate a Statutului si Regulamentului. Deasemenea a avut la dispozitie pârghiile statutare pentru a contesta aceste decizii, dar nu a uzat de acestea. Ceea ce face acum nu pot decât să încadrez ca pe o încercare de destabilizare a Pnl Olt, lucru care nu îi va reuși. Echipa liberală de la Olt este una unită si omogenă, deciziile fiind luate democratic, prin vot si cu respectarea ad literam a Regulamentului”, a recaționat președintele PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here