CCR a declarat neconstituțională pensia specială a lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului

Curtea Constituțională a decis că pensia specială a lui Victor Ciorbea este neconstituțională. CCR a motivat prin faptul că nu se poate ca pensia Avocatului Poporului să se raporteze la venitul unui judecător constituțional.

”Avocatul Poporului, precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale, potrivit art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare. Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”, prevede dispoziția din legea contestată.

Legea a fost inițiată de senatorul PSD Şerban Nicolae şi deputaţii PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea.

Intrarea în vigoare a actului normativ ar fi făcut ca Victor Ciorbea să obțină o pensie specială de 30.000 de lei!

Legea a fost atacată la CCR de către președintele Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here