Expoziție inedită de păpuși în costume tradiționale și de epocă la Muzeul Județean

Muzeul Județean Olt găzduiește, de luni, o inedită expoziție de păpuși în costume tradiționale și de epocă, sute de piese colecționate de doi frați care le-au cumpărat, de-a lungul timpului, din târguri și din alte locuri. Sunt piese confecționate manual la scară miniaturală în cadrul fostelor cooperative de până în 1989. În perioada comunistă, o asemenea păpușă costa și 100 de lei.

Expoziția deschisă luni la muzeu, sub genericul „Artă și meșteșug în miniatură”, a fost realizată în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor din București.

„Am spus de la-nceput: veți considera că unii dintre noi au dat în mintea copiilor, dar, de fapt, expoziția de față e un mijloc de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă să colecționezi obiecte care, la prima vedere, nu-ți atrag atenția. Grație inginerilor Cristian Dumitru şi Anton Mihai Dumitru, avem astăzi aici o expoziție care conține peste 350 de exponate din colecțiile domniilor lor, la care se adaugă 50 de costume populare din colecțiile Muzeului Județean Olt. E o expoziție pe care am gândit-o noi în prelungirea celei organizate în toamna anului trecut şi intitulate «Arta tranşeelor».

În perioada comunistă existau în fiecare oraş-capitală de județ nişte magazine de produse de artizanat, în care găseai diverse obiecte. Turiştii străini mergeau acolo şi cumpărau produse care reprezentau România: ştergare, ceramică, păpuşi… Aceste magazine au dispărut cu totul, astfel încât astăzi meşterii noştri populari au ajuns să le vândă în târguri de săptămână sau la poartă, unor comercianți care cel mai adesea îi păcălesc: nu plătesc la termen, iar oamenii stau cu produsele date fără să primească banii.

Expoziția de față este şi un mijloc de a reflecta asupra unei pasiuni: oamenii aceştia investesc în orice obiect care atinge istoria noastră recentă. Nu vreau să vă spun prea multe, dar au depozite în Bucureşti unde găsim de la maşini de epocă şi până la astfel de păpuşi sau alte obiecte”, a vorbit, în deschiderea evenimentului, Laurențiu Guțică, directorul instituției gazdă.

Una dintre persoanele care s-au implicat masiv în realizarea expoziției a fost muzeografa Claudia Balaș, care a anunțat că, pe timpul expoziției, în cadrul acțiunilor ce vor fi organizate în cadrul „Școlii Altfel”, muzeul așteaptă copii, adolescenți, dar și oameni în toată firea, pentru a confecționa păpuși similare celor expuse.

„Am deschis această expoziție în ideea de a promova şi într-un alt fel valorile artei noastre populare. Consider că impactul pe care-l are o astfel de expoziție, în cadrul căreia intenționăm să organizăm şi ateliere de creație în care noi, împreună cu copiii, să creăm astfel de păpuşi şi să le arătăm copiilor de ce e bine să ne păstrăm identitatea şi respectul față de portul popular. Pentru că, în societatea de astăzi, în rândul tinerilor, portul popular, nefiind cunoscut în profunzime, este considerat un lucru perimat. Această expoziție va fi una interactivă, cu multe oferte, pe care le vom face pe perioada cât va fi ea la Slatina, respectiv până la sfârşitul lunii aprilie”, a precizat Claudia Balaș.

Cristian Dumitru, unul dintre colecționarii care au adus expoziția la Slatina, a vorbit despre pasiunea sa.

„Eu, în anii ’80-’90, colecționam, ca orice adolescent, diverse obiecte: maşinuțe, trenulețe, avioane…

Când am venit din armată, am fost sfătuit să renunț la ele şi să mă ocup «de lucruri mai serioase», dar mi-am dat seama că o parte a copilăriei mele se păstrase în acele obiecte, mai ales că unele dintre cele pe care le dețineam eu nu se mai găseau.

Colecția s-a completat în anii ’90, când am vrut să deschid un fel de muzeu al jucăriilor. Atunci, ne-am dat seama că n-aveam nicio păpuşă-n casă şi niciun ursuleț şi, în situația asta, eu şi fratele meu am început să achiziționăm…”, a spus Cristian Dumitru, care susține că astfel de păpuși erau vândute foarte scump în perioada comunistă, prețul unei asemenea piese ajungând și la 100 de lei.

Păpușile folclorice reproduc fidel costumele populare tradiționale din toate zonele țării
și sunt realizate manual la scară miniaturală: țesături, broderii, accesorii. Ele ilustrează
specificul antropologic, obiceiurile, aspectele vieții sociale, autenticitatea zonelor pe care le
reprezintă. Aceste colecții de păpuși decorative au fost realizate în cadrul cooperativelor
„Arta Crișanei” – Oradea, „Arta textilă” – Cluj Napoca, „Arta lemnului” – București și
„Hategana” – Hațeg.

Un loc aparte în cadrul expoziției îl ocupă figurinele cu caracter istoric, reprezentând
costume de epocă din secolele XV – XVIII, dar și o serie de păpuși îmbrăcate în costume
tradiționale specifice altor naționalități europene. Prin aspectul fizic, materialul, croiala și
broderia costumației, accesoriile purtate, fiecare păpușă reprezintă tipul personajului încadrat locului și epocii sale.

Exponatele fac parte din colecţia particulară a fraţilor Cristian şi Mihai Dumitru, care
împreună cu alţi pasionaţi şi colecţionari de jucării au înfiinţat un muzeul virtual al jucăriilor
(www.muzeuljucariilor.ro ), primul de acest gen din România.

Publicul slătinean va mai avea parte de surprize din partea celor doi frați colecționari, pentru că ei și reprezentanții Muzeului Județean Olt vor să organizeze o expoziție intitulată “Şcoala şi elevul în perioada comunistă”, cu rechizite şcolare din această perioadă istorică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here