Birourile permanente ale Parlamentului se reunesc sâmbătă, pentru a stabili calendarul dezbaterii proiectului bugetului de stat pe 2019.
Şedinţa Birourilor permanente este programată la ora 11.00. Cel mai probabil, se va stabili ca până luni parlamentarii să poată depune amendamente. Apoi, poiectul va trece prin comisii, iar în final va fi dezbătut şi votat în plenul reunit.
Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Coaliţia PSD-ALDE va merge pe o dezbatere accelerată, având în vedere că proiectul a fost finalizat atât de târziu.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat, vineri, proiectul de buget pentru acest an, aprobat în şedinţa de Guvern, care prevede o creştere economică de 5,5%, un câştig salarial mediu brut de 5.163 lei, un deficit bugetar în scădere la 2,55% şi atingerea unui număr al salariaţilor de 5,282 milioane.
Principalele cheltuieli din acest an sunt cele cu asistenţa socială (107,6 miliarde lei), cheltuielile de personal (102,5 miliarde lei) şi investiţiile (49,65 miliarde lei).
Punctul de pensie va creşte, de la 1 septembrie 2019, cu 15%, până la 1.265 lei, iar pensia minima este aşteptată să crească cu 10%, până la 704 lei.
În cazul bugetelor locale, Guvernul estimează o creştere de la 250 de lei pe locuitor la 450 de lei pe locuitor, cu un plafon maxim de 275 milioane lei. Totodată, primăriile de municipiu vor primi un plafon minim de 12 milioane de lei, cu 7 milioane de lei în plus faţă de 2018, iar impozitul pe venit este stabilit la 60%.
Sursa: romaniatv.net



































