Paul Stănescu, printre senatorii PSD care au votat pentru majorarea alocației de stat pentru copii

Printre puținii senatori care, spre deosebire de majoritatea colegilor lor de partid, au votat, săptămâna trecută, legea care prevedea majorarea alocației de stat pentru copii, se numără și olteanul Paul Stănescu.

Alături de acesta s-au poziționat și senatorii Ștefan Mihu, Ștefan-Radu Oprea și Ioan Deneș.

Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, inițiată de parlamentarii PNL, prevede, în termeni clari, că alocatia se va majora anual cu 100% din rata medie anuală a inflației.

„În anul 2015, alocația pentru copii a fost stabilită în cuantum de 84 de lei pe lună per copil. De atunci nu s-a mai intervenit sub nicio formă pentru a ajuta în vreun fel valoarea alocației, indiferent de evoluția prețurilor și a inflației. Se poate remarca ușor că ajutorul bănesc pe care îl primesc copiii și tinerii din România s-a diminuat în ultimii doi ani din cauza inflației, care a atins și cifra de 5,2% în anul 2018. Creșterea continuă a prețurilor la majoritatea produselor se reflectă în cheltuielile zilnice ale tuturor. În același timp, România înregistrează anual o creștere economică de care, în mod firesc, trebuie să beneficieze toate categoriile sociale, inclusiv copiii și tinerii”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul de lege a fost respins, săptămâna trecută, de Senat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here