Slătinean de 42 de ani, în COMĂ la spital după ce a fost accidentat pe o pârtie din Bulgaria

Un slătinean de 42 de ani care a plecat la schi în Bulgaria cu familia și prietenii a ajuns la spital în comă după ce a fost lovit de un schior pe pârtia de la Bansko.

Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral care i-a pus viața în primejdie, fiind transportat și internat la Spitalul Sfânta Ana din capitala Bulgariei.

„Bărbatul a ajuns la spita aproape în şoc termic, în stare comatoasă, iar situaţia lui nu este foarte bună”, a declarat medicul Renică Diaconescu, șeful Secției Neorologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, care s-a implicat imediat în salvarea slătineanului.

În acest moment, la solicitarea medicului slătinean, se fac eforturi pentru transferarea optimă a pacientului la o clinică de specialitate din România.

„Am fost rugat de familia bărbatului, care îmi este apropiată și care lucrează în sistemul sanitar, să mă implic pentru că acolo nu ar fi putut colabora cu medicii. Am luat legătura cu cu domnul Raed Arafat, care mi-a dat asigurări că, din punctul lor de vedere, un elicopter poate să plece din ţară pentru a prelua bolnavul”, a declarat șeful Secției Neurologie de la spitalul din Slatina.

El a vorbit şi cu ministrul Sănătăţii despre acest caz, iar șeful Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, profesorul Dafin Mureşan, de la Cluj, va trimite un transport de medicamente în Bulgaria, tot la solicitarea lui Renică Diaconescu.

„Este vorba de un transport cu două sute de fiole dintr-un medicament din care urmează să îi fie administrată o doză mare pe zi pentru a putea ieşi din hemoragia cerebrală”, a mai spus dr. Renică Diaconescu.

Pentru a putea fi transferat, slătineanul trebuie echilibrat din punct de vedere medical. Medicii bulgari au intenționat să intervină chirurgical, dar familia nu a fost de acord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here