Sorin Păduraru a PIERDUT lupta în instanță cu jurnalistul Costel Mirea. Ce îi cerea acestuia

Omul de afaceri slătinean Sorin Păduraru a pierdut toate procesele intentate jurnalistului Costel Mirea, administrator al site-ului OLT-ALERT, pe care l-a acuzat că, în cadrul unor articole de presă, ar fi făcut afirmații defăimătoare la adresa sa și că, astfel, i-ar fi fost încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputație, imagine și la viață privată. Ca să își refacă imaginea așa-zis șifonată, omul de afaceri îi solicita jurnalistului mari sume de bani. Au fost și solicitări de-a dreptul penibile.

De fapt, articolele la care Păduraru face referire au avut ca scop informarea obiectivă a publicului în legătură cu subiecte care îl priveau pe omul de afaceri sau compania pe care acesta o administrează, Condor Păduraru SRL, înființată cu mulți ani în urmă de tatăl său, Ion Păduraru, omul asupra căruia nu au planat niciodată suspiciuni de încălcare a legii și care a făcut din firmă una dintre cele mai cunoscute și serioase societăți comerciale locale în domeniul construcțiilor.

Cele mai multe dintre articolele de presă la care Sorin Păduraru a făcut referire în instanță conțineau, de fapt, informații de notorietate despre el și despre compania pe care o administrează, unele referitoare la calitatea lui de denunțător în dosarul în care fostul primar al Slatinei, senator și ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, este acum judecat pentru luare de mită.

Alte articole dintre cele care l-au deranjat pe Păduraru-junior au tratat subiecte legate de calitatea lucrărilor efectuate de firma sa în cadrul unor contracte finanțate din fonduri europene, precum reabilitarea unor străzi din zona istorică a Slatinei, acolo unde, după finalizarea proiectului, s-a văzut nevoit să-și trimită în mai multe rânduri muncitorii pentru a repara anumite zone rutiere distruse de ploi.

După ce a văzut că pierde proces după proces atât în primă instanță, cât și în apel, Sorin Păduraru a refuzat să se mai prezinte în fața judecătorilor.

În ceea ce ne privește, suntem convinși că toate acțiunile promovate de afacerist în instanță și în care solicita mari sume de bani cu titlu de daune morale au avut doar menirea de a intimida, astfel încât OLT-ALERT să nu mai publice subiecte referitoare la numele său sau la afacerile sale. De altfel, unul dintre articolele înfierate de omul de afaceri dezvăluia că jurnalistul a fost supus unor amenințări cu bătaia din partea sa.

Precizăm că, într-una dintre cauze, omul de afaceri a devenit de-a dreptul ridicol după ce a cerut, prin avocatul său, ca jurnalistul Costel Mirea să dovedească faptul că este… jurnalist. Solicita, printre altele, ca pârâtul să prezinte o diplomă în acest sens, fără să știe că jurnalismul este, în primul rând, o profesie de vocație pentru care un angajator avizat nu solicită hârtii care să ateste profesia, ci, în primul rând, pricepere. Asta în condițiile în care Păduraru patronează și o companie locală de presă. No comment!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here