Deputatul PSD de Olt îi acuză pe liberali că nu au dorit, cu adevărat, majorarea alocațiilor de stat pentru copii, deși au inițiat și trecut în Parlament un amendament la bugetul de stat pe 2019 în acest sens.
Parlamentarul social-democrat își fundamentează acuzația pe faptul că amendamentul liberalilor nu a fost fundamentat economic. În plus, inițiativa liberalilor era și neconstituțională.
Dovada decisivă pe care Iancu o folosește ca argument este că, după ce au reușit să treacă amendamentul cu pricina, liberalii au votat împotriva bugetului de stat pe 2019, votând, astfel, și împotriva propriului amendament.
„După ce au speculat electoral, anunțând mărirea alocațiilor copiilor printr-un amendament nefundamentat economic și neconstititional, amendament corectat de PSD, liberalii au refuzat să voteze Legea Bugetului prin care se alocau bani pentru marirea alocațiilor. Deci, dorește PNL mărirea alocațiilor sau a făcut o încercare nereușită de a lua bani de la Pensii pentru a-și susține teoria «că nu sunt bani de pensii»”, fără să se gândească cu adevărat la copii?”, se întreabă deputatul Marius Iancu.