O nouă DEZERTARE dinspre PSD spre Pro România

Sursa foto: b1.ro

Fostul secretar de stat în Ministerul Educației Gabriel Ispas a anunțat că a demisionat din PSD, pentru a se înscrie în Pro România, partidul condus de Victor Ponta.

“La un moment dat, îți pui întrebarea dacă politicile pe care partidul din care faci parte și ale guvernului pe care îl susții mai au vreo legătură cu cetățenii. Când vezi că promovarea în funcții publice este o glumă sinistră, că în locul valorii se promovează impostura, incultura și dependența totală de șef, îți dai seama că lucrurile merg într-o direcție greșită”, a declarat Gabriel Ispas pentru Edupedu.ro.

Acesta a precizat că vorbește despre “agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, continuând cu jumătate de guvern, cu președinta ANAF-ului, iar exemplele sunt atat de multe, încât e foarte greu să faci o sinteză și de multe ori nu nominalizez pe cineva ca să nu se simtă jigniți alții că nu sunt în panoplia vedetelor”.

Gabriel Ispas este decanul Facultății de Drept de la Universitatea Titu Maiorescu, a fost vicepreședinte al Tineretului Social Democrat până în 2008, secretar executiv al PSD la nivel național în perioada 2003-2005 și vicepreședinte al PSD București în 2010-2012.

Ispas a declarat pentru Edupedu.ro că se va implica “foarte puternic la nivelul Bucureștiului, în special la nivelul Sectorului 4”. “Este prematur să anunț că voi candida undeva, dar categoric mă voi ocupa de dezvoltarea acestui proiect pentru români și pentru România”, a continuat el.

sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here