Sindicatele cer Senatului adoptarea urgentă a legii privind protecția cadrelor didactice: Profesorii sunt umiliţi, jigniţi, scuipaţi sau loviţi

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a cerut Senatului adoptarea de urgență a proiectului de Lege privind protecţia personalului didactic. FSLI atrage atenția că sunt şcoli în care profesorii sunt umiliţi, jigniţi, scuipaţi sau loviţi, numărul cadrelor didactice hărțuite fiind în creștere.

”Avem școli în România în care profesorii sunt umiliți, jigniți, scuipați sau loviți, unii dintre ei răniți grav. Numărul cazurilor de violență, de orice tip, la adresa cadrelor didactice, este în creștere, iar noi, cu toții, stăm neputincioși în fața unui fenomen care ia amploare, pentru că legile nu se aplică sau pentru că există lacune în sistemul legislativ. Unde vom ajunge în această situație? Într-o stare perpetuă de pericol în care se vor afla cadrele didactice, dar și elevii. Suntem deja cu un pas acolo – cadrele didactice au început să se teamă să își desfășoare activitatea pentru că în unitățile de învățământ poate oricând să pătrundă un agresor, care să facă rău angajaților din învățământ sau elevilor.

Ținând cont de această situație, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită conducerii Senatului României să introducă urgent în circuitul de avizare și aprobare proiectul de Lege privind măsurile de protecție a personalului didactic, de conducere, îndrumare și control în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției. Solicităm acest lucru pentru că, după ce a trecut tacit de Camera Deputaților, acest proiect de lege este blocat, de peste doi ani, la Senat”, a transmis federația, printr-un comunicat.

După aprobare, susțin sindicaliștii, această lege va acționa ca un scut de protecție pentru profesori, iar școala va fi un mediu sigur, în care se va presta un act educațional de calitate.

”Solicităm tuturor parlamentarilor României să trateze cu seriozitate maximă această problemă a siguranței din școli! Mulți dintre d-voastră sunteți părinți sau chiar bunici. Vreți școli în care există pericol, violență, abuz psihic, amenințări, limbaj neadecvat? Noi credem că nu! Faceți ceva, pentru că aveți toate prerogativele prin care puteți schimba realitatea, oferind o soluție acestei probleme grave cu care se confruntă cadrele didactice!

Dacă nu faceți nimic, vă dați acordul, domnilor parlamentari, pentru o singură premisă: aceea în care cadrele didactice și elevii vor merge cu teamă la școală! Spațiul în care are loc actul educațional trebuie să fie unul al siguranței, al încrederii și al dezvoltării”, mai transmite FSLI.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here