Bărbat găsit împușcat într-un autoturism lovit, pe marginea unui drum din Vrancea

Un bărbat a fost găsit mort împuşcat, vineri seară, într-un autoturism lovit, pe marginea unui drum judeţean din Vrancea, medicii declarând decesul. Un alt autoturism a fost găsit abandonat în apropiere de locul în care a fost împuşcat bărbatul.

Un bărbat care prezenta două plăgi prin împuşcare a murit, vineri seară, într-un autoturism, pe drumul judeţean spre Slobozia Ciorăşti, potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea. Bărbatul ar fi fost împuşcat după o urmărire, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres.

Sursele au precizat că bărbatul ar fi fost urmărit din localitatea Goleşti până în Slobozia Ciorăşti, unde autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de cealaltă maşină, apoi a fost împuşcat, fiind vorba, se pare, de o reglare de conturi.

“Un bărbat de 61 de ani a fost găsit într-un autoturism pe drumul judeţean spre Slobozia Ciorăşti. Bărbatul avea două plăgi prin împuşcare” a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost resuscitat conform protocolului, dar în cele din urma a fost declarat decesul.

Poliţiştii şi procurorii aflaţi la faţa locului fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a desfăşurat evenimentul.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here