Administratorii fondurilor de pensii private îi contrazic pe Vâlcov şi Teodorovici: Randamentul investițiilor a scăzut în premieră la sfârșitul lui 2018, tocmai din cauza OUG 114

Sursa foto: b1.ro

Asociaţia care reprezintă cei 7 administratori de pensii private au răspuns acuzaţiilor lansate de Darius Vâlcov şi Eugen Teodorovici şi au arătat că a fost un singur an de la înființarea Pilonului II când randamentul a fost sub rata inflației, şi anume anul trecut, iar unul din principalele motive fiind tocmai OUG 114, conform Hotnews.

Anterior, cei doi lideri PSD acuzau administratorii privaţi de pensii că ultimii doi ani ar fi înregistrat randamente sub rata inflaţiei.

Asociaţia a mai precizat că profitul net obținut de companiile care gestionează cele 10,2 miliarde de euro pentru cei peste 7 milioane de români care contribuie la Pilonul II de pensii a fost de peste 1,5 miliarde de euro, la finele anului 2018, sumă care este netă de toate comisioanele de administrare percepute.

Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) și până la finele anului 2018 a fost de 127,1%, adică un randament mediu anualizat de 8,03% pentru toată perioada de funcționare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflației din perioada analizată (36,3%), respectiv rata medie anualizată a inflației pentru exact aceeași perioadă (2,95%).

Din cele 10,2 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2018, peste 1,5 miliarde de euro reprezintă câștig net obținut din investiții, exclusiv pentru cei peste 7 milioane de români care contribuie la acest sistem. Această sumă este netă de toate comisioanele de administrare percepute.

Performanțele fondurilor de pensii, în România și în lume, vor avea întotdeauna o anumită volatilitate, ele urmărind îndeaproape evoluția piețelor financiare și a economiei în ansamblu. Mai mult, aceste evoluții sunt puternic influențate nu doar de mediu economic, ci și de deciziile politice. Un astfel de moment a fost adoptarea la finele lunii decembrie 2018 a OUG 114/2018, care a produs scăderi bruște și severe ale piețelor financiare din România, inclusiv a Bursei de la București, unde fondurile de pensii au investiții semnificative.

Acesta a fost unul din principalele motive pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înființarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflației. Chiar dacă performanța fondurilor de pensii se judecă exclusiv pe termen lung, graficul de mai jos prezintă performanța și inflația anuale tocmai pentru a arată că până și în urma unei astfel de analize atipice, performanța fondurilor de pensii raportată la inflație este una excepțională.

APAPR încearcă în această perioadă să găsim canale de comunicare şi dialog instituţional cu toate autorităţile relevante pentru a dezbate efectele negative ale OUG 114/2018 asupra Pilonului II. Sperăm ca dialogul instituţional cu decidenţii relevanţi să ducă la modificarea OUG 114/2018 în sensul reconsiderării cerinţelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile şi deci la dezvoltarea şi pe viitor a Pilonului II de pensii private în România, precum şi restabilirea încrederii pe pieţele financiare.„, au precizat administratorii de pensii private.

În schimb, Teodorovici şi Vâlcov au motivat prevederile puse pe seama Pilonul II prin OUG 114 fix pe rezultate nu foarte bune obținute de aceste companii pentru cei peste 7,2 milioane de participanți.

Investitorii în România sunt producătorii faimoşi de maşini de la Piteşti şi Craiova, chiar şi cei de la Slatina de cauciucuri şi în toată ţara sunt astfel de investitori, în momentul în care ai în administrare – în administrare, nu un investitor, adică nu a venit cu bani de acasă – aceste şapte companii de care spuneţi dvs, care vezi Doamne, ne sperie că pleacă, nu sunt investitori. Ei sunt administratori ai unor fonduri publice de pensii şi am să vă explic cu datele lor. Au administrat anul trecut zece miliarde de euro, banii aceştia din contribuţii ai românilor în ultimii doi ani, conform datelor lor, au avut un randament al acestor bani de 2,14 la sută, putem să spunem 2,2 în condiţiile în care anul trecut inflaţia a fost de 3,2. Deci ei au produs 2,2 la sută în ultimii doi ani de zile pentru toţi banii administraţi, 2,2 la sută, în condiţiile în care inflaţia a fost de 3,2 şi în condiţiile în care astăzi la doi, trei respectiv cinci ani, statul emite titluri de stat cu patru, 4,5 şi cinci la sută„, a spus Vâlcov, luni seară, la TVR.

El a adăugat că „s-au devalorizat acei bani” și a adăugat că „este o minciună totală” afirmaţia conform căreia fondurile private de pensii au cele mai mari randamente din România, el susţinând că randamentele acestora sunt „la jumătate faţă de titlurile de stat”.

„Dar pentru cele şapte companii randamentul a fost anul trecut de 49 la sută. Cu alte cuvinte, ele cu 10 miliarde de euro au produs 200 de milioane de euro pentru 7 milioane de deponenţi şi au produs 100 de milioane de dolari pentru şapte firme”, a afirmat Vâlcov.

Marți, și Ministrul Teodorovici a reluat declarațiile lui Vâlcov legate de randamentul sub inflație obținut de administratorii de fonduri de pensii în ultimii doi ani.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here