Repatrierea aurului de la Londra, noua obsesie a șefului PSD. Reporterii insistă: Ce faceți cu aurul în țară??? / Dragnea rezistă: Și acolo ce faceți cu el?

Sursa foto: b1.ro

Liviu Dragnea a declarat că este necesară repartierea rezervei de aur aflată la Londra. În ciuda întrebărilor repetate și insistente ale reporterilor, nu a explicat de ce susține o astfel de măsură.

”Aurul țării să vină acasă! De ce să stea în continuare aurul țării în afara României? Nu aduce…. De ce să stea bogățiile noastre afară? Dacă stă în seifurile BNR, în România, nu e o garanție?”, a insistat șeful PSD.

La fel insistă și un reporter: ”Și ce faceți cu aurul în țară??”

Dragnea: ”Și acolo ce faceți cu el?”

”Acum plătim chirie. De ce? Să nu vină aurul în România? Cu atâta nonșalanță criticați o măsură de aducere a bogăției României în țară. Rezerva de aur a fiecărei țări e cea mai puternică garanție și cred că e normal să fie în țara ta. Nu fac niciun fel de comparații, dar poate așa s-a mai pus problema și acum câteva decenii și 60 și ceva de tone nu mai sunt la noi în țară”, a mai declarat Liviu Dragnea, făcând referire la tezaurul trimis, în Primul Război Mondial, și rămas în Moscova.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here