Șoferul care a omorât un om și a băgat un altul în spital, fugind apoi de la locul accidentului, a fost ARESTAT

Pe numele bărbatului care duminică seară a părăsit locul accidentului în urma căruia o persoană a murit, iar alta a ajuns la spital cu răni foarte grave a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Decizia a fost luată de Judecătoria Balș, la propunerea procurorilor.

Șoferul vinovat are 34 de ani și este din comuna Făurești, județul Vâlcea. Acesta, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 643, pe raza comunei Iancu Jianu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a acroșat doi bărbați, de 40 și de 35 de ani, care se deplasau pe marginea drumului, în calitate de pietoni, după care a părăsit locul evenimentului.

Din accident a rezultat decesul bărbatului de 40 de ani și rănirea celui de 35 de ani, acesta din urmă fiind transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Echipajele medicale au găsit un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Iancu Jianu, pieton, decedat, cu leziuni incompatibile cu viața.

Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate, prezenta un traumatism cranio-facial și dureri la membrele inferioare și superioare și a fost transportat la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Fiind testați cu aparatul alcooltest, în cazul conducătorului auto a rezultat o concentrație de 1,40mg/Litru alcool pur în aerul expirat, iar în cazul pietonului rănit 0,21mg/Litru, a precizat ofițerul de relații cu presa din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Alexandra Dicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here