OUG 7, modificată oficial de Guvern: Viorica Dăncilă a anunţat aprobarea proiectului lui Toader în ciuda avizului negativ de la CSM

Sursa foto: b1.ro

Ordonanţa de urgenţă prin care se modifică OUG 7 care a provocat proteste masive în justiţie va fi adoptată marţi în şedinţa de guvern în ciuda avizului negativ primit de la CSM.

Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă în debutul şedinţei de guvern de marţi. Aceasta a precizat că modificările sunt cele discutate în urma întrevederii cu reprezentanţii CSM.

Principalele modificări se referă la respectarea criteriului separaţiei carierei între procurori şi judecători, la abrogarea articolului care interzice delegările pe funcţii de conducere în parchet sau excluderea din magistratură pe criteriul neîndeplinirii bunei reputaţii.

Cu toate acestea, cele mai controversate prevederi ale OUG 7 rămân în vigoare. Prin acestea se numără numirea procurorilor-şefi de către ministrul Justiţiei cu avizul CSM sau transformarea secţiei speciale de anchetare a magistraţilor în direcţie.

Magistraţii din întreaga ţară au protestat în ultime săptămâni pentru a cere abrogarea ordonanţei de urgenţă nr.7.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here