Termen scurt pentru înscrierea fermierilor în Programul „Tomata”. Direcția Agricolă Olt lucrează și sâmbătă

Perioada de înscriere a fermierilor în Programul Tomata, care a început să curgă de marți, 5 martie, este foarte scurt, termenul-limită pentru depunerea solicitărilor fiind data de 20 martie.

În aceste condiții, conducerea Direcției Agricole Olt a decis ca funcționarii instituției sî lucreze și sâmbătă.

„Având în vedere termenul scurt privind dosarele în cadrul Programului de minimis Tomata 2019 (20 martie), Direcția Agricolă Olt informează toți fermierii interesați și primăriile din județul Olt că sâmbătă, 9 martie 2019, își va desfășura activitate în program normal de lucru: 08.00 – 16.00. Astfel, sunt așteptați la sediul DAJ Olt toți fermierii interesați să depună dosare pentru accesarea acestui program”, a declarat șeful Direcției Agricole Olt, Dragoș Drăghicescu.

Fermierii olteni au termen până pe 20 martie să-şi depună cererile. Aceştia se pot înscrie direct la DAJ Olt sau să-şi lase dosarele la primării de unde vor fi ridicate de specialiştii olteni. Pentru că termenul este scurt, DAJ Olt va avea program normal de lucru şi sâmbătă.

Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 13.991,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare. Bugetul total pentru aplicarea schemei de ajutor de minimis în anul 2019 este în sumă de 233,19 milioane de lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei 50 de milioane de euro.

Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea produsului tomate în spaţii protejate. Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, cei care solicită ajutoare de minimis trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere tomate, anul 2019, beneficiar numărul ….., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ………../Municipiului Bucureşti”;

b) să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp;

c) să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativteritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere;

d) să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei.

Pentru obţinerea sprijinului, solicitanţii înregistraţi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate şi verificaţi au obligaţia să depună la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti documente justificative care să ateste comercializarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate, până la data de 27 decembrie 2019 inclusiv. Documentele justificative sunt bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, pe durata Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, în anul 2019, după ce depun documentele justificative de mai sus.
Judeţele unde s-au înregistrat cei mai mulţi beneficiari sunt Olt, Galaţi, Giurgiu, Dolj, Buzău,

Teleorman şi Ilfov, corespunzătoare Regiunilor Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi Sud-Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here