Slătineanul prins cu cannabis la ghivece a fost arestat preventiv. Cine este, de fapt, bărbatul

Slătineanul la locuința căruia polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT au descoperit, joi dimineață, o plantație de cannabis indoor, a fost arestat preventiv.

Bărbatul are 26 de ani și se numește Mircea Cosmin Mateescu. La locuința sa oamenii legii au găsit, în timpul unei percheziții, o plantație de cannabis indoor ce cuprindea 59 de ghivece cu 63 de plante și o instalație completă pentru însămânțarea și creșterea plantelor.

Polițiștii spun că, de anul trecut până acum, tânărul ar fi comercializat deja aproape un kilogram de cannabis către diverse persoane din Slatina.

„În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here