VIDEO Incendiul care a distrus fosta școală din Caracal, provocat de o mână CRIMINALĂ

Incendiul care a distrus, miercuri seară, fosta școală nr. 4 din Caracal a fost provocat intenționat de cineva, au informat pompierii care, după lichidare, au verificat cauza evenimentului.

Cei 15 pompieri care au intervenit pentru lichidarea incendiului au reușit să stingă focul după patru ore de luptă cu flăcările.

„Incendiul din municipiul Caracal a fost lichidat. Peste 15 pompieri au acționat circa patru ore pentru izolare, lichidarea incendiului și eliminarea efectelor negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Au ars aproximativ trei sute de metri pătrați de planșeu și două sute de metri pătrați de acoperiș.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul (acțiune intenționată), a mai precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here