Președintele Sindicatului „Alro”, Ioan Popa, ar fi demisionat din funcție, susțin surse sindicale din cadrul ALRO Slatina. UPDATE: Liderul sindical spune că ar fi vorba de zvonuri.
Decizia ar fi venit pe fondul protestelor manifestate săptămâna trecută de sindicatele din cadrul companiei, nemulțumite de nivelul majorărilor salariale anunțate de conducere, proteste la care sindicatul lui Popa nu a luat parte, generând astfel nemulțumiri în rândul propriilor membri de sindicat.
De altfel, Ioan Popa rămăsese într-un mod nefiresc în funcție, pentru că el a ieșit la pensie anul trecut.
În acest context, dar și pentru că Popa, un apropiat al administrației, le-ar fi trădat interesele, membrii Sindicatului „Alro” doresc alegerea unei noi conduceri, mai spun sursele citate.
Ioan Popa nu a putut fi contactat pentru o declarație.
______________
Deși am încercat să îl contactăm pentru confirmarea sau infirmarea informației înainte de publicarea articolului, Ioan Popa nu ne-a răspuns la telefon. Ulterior, ne-a contactat el și a declarat că la mijloc ar fi doar zvonuri.
„Sunt zvonuri, nu mi-am dat demisia. Eu m-am pensionat acum un an, dar Legea sindicatelor îmi dă dreptul să conduc, în continuare, sindicatul, să îmi duc mandatul la capăt”, a declarat Ioan Popa.