Un adolescent de 16 ani, din comuna Balddovinești, a fost reținut de procurori și, ulterior, arestat preventiv pentru tentativă de omor după ce, în urmă cu câteva zile, a înjunghiat o minoră de 14 ani după un conflict spontan.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt spun că, în seara zilei de 13 aprilie, în jurul orelor 22:55, în timp ce se aflau pe un drum agricol de pe raza comunei Găvăneşti şi pe fondul unui conflict anterior, adolescentul de 16 ani a înjunghiat-o pe fată cu un briceag pe care îl avea asupra sa.
Băiatul i-a înfipt victimei cuțitul în zona abdominală și în zona coapsei stângi, leziunile punându-i fetei viața în pericol, potrivit medicilor legiști. „fiindu-i cauzată o plagă toraco-abdominală, cu interesare de diafragm, lob hepatic stâng şi stomac şi o altă plagă în zona coapsei stângi”, leziuni a căror vindecare vor necesita 35-40 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii, astfel cum rezultă din cuprinsul concluziilor preliminare emise de Institutul de Medicină Legală Craiova.
„Din concluziile preliminare emise de IML (Institutul de Medicină Legală – n.r.) Craiova la data de 14.04.2019 rezultă că persoana vătămată M.R.C.L., în vârstă de 14 ani, prezintă leziuni traumatice, respectiv o plagă toraco-abdominală ce interesează diafragmul, lobul hepatic stâng stomascul şi o altă plagă la nivelul coapsei stângi, ce pot data din 14.04.2019, au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (posibil cuţit sau similar), care necesită pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Olt.
Procurorii secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus, duminică după-amiază, reținerea inculpatului. Anchetatorii au solicitat, apoi, luni, judecătorului de drepturi şi libertăţi, arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile. Prin încheierea Tribunalului din aceeași zi, propunerea procurorilor a fost admisă.
Parchetul Olt precizează că „punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie”.