Accident GRAV în Caracal cu șase persoane implicate. Două victime, printre care o minoră, au ajuns la spital/ FOTO+VIDEO

Un grav accident de circulație a avut loc în această după-amiază pe o stradă din Caracal, în eveniment fiind implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane. Două victime, o femeie de 40 de ani și o minoră de 14 ani, au fost transportate, cu traumatisme, la spital. O stație de GPL a fost și ea avariată.

Accidentul a avut loc pe strada General Gheorghe Magheru, după ce unul dintre conducătorii auto implicați a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

La eveniment au intervenit, cu o autospecială complexă de intervenție și descarcerare, o pompierii municipiului, o ambulanță SMURD și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Olt.

„În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane.

Echipajul SMURD Caracal a preluat o pasageră a unuia dintre autoturisme, în vârstă de 40 ani din comuna Brastavățu, conștientă, cu dureri frontale și dureri la nivelul șoldului, aceasta fiind transportată la Spitalul din Caracal.

Echipajul de la Serviciul de Ambulanță Olt a preluat o minoră în vârstă de 14 ani, pasageră a aceluiași autoturism din comuna Brastavățu, conștientă, cu traumatism la cap, transportată la Spitalul din Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Victor Enuș.

Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a situațiilor de urgență la stația GPL aflată în zona producerii accidentului, care a fost avariată ușor.

1 COMENTARIU

  1. Nu mai exagerați oameni buni! Nimeni nu a fost rănit “grav”! Sunt nepotul șoferului cu Ford-ul și întradevăr a pierdut direcția dar persoanele implicate le-am văzut la spitalul din Caracal certându-se cu poliția. Nu mai exagerați și puneți în plus că faceți o …! Mai bine ștergeți știrea sau modificați-o!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here