Un fetiță de 3 ani a MURIT la Spitalul Slatina, la o zi după internare

Un fetiță de numai trei ani, din localitatea Movileni, a murit, marți, pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, la o zi după ce fusese internat.

Părinții au venit la spital luni, cu copilul foarte bolnav, potrivit unor surse medicale. Micuțul era, în primul rând, foarte deshidratat. Marți, el a intrat în stop cardio-respirator, și cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.

Din păcate, micuța nu a mai putut fi salvată.

Miercuri dimineață, trupul copilei a fost supus necropsiei, medicii legiști descoperind drept cauză principală a decesului bronhopneumonia.

Medicii au mai descoperit și alte afecțiuni. Potrivit cadrelor medicale, fetița avea Sindromul Down, cardiomegalie (o afecțiune a inimii), iar ficatul îi era mărit.

Micuța va fi înmormântată astăzi în comuna natală.

3 COMENTARII

  1. Vedeti? Copilasul e de vina! Medicii au facut tot ce a fost omeneste, el e de vina ca era bolnav. In asemenea situatii, ministrul sanatatii ar trebui sa deschida ancheta sa vada cine s a ocupat de acest copil. In cazul in care nu s a ocupat cum trebuie sa plateasca cu locul de munca si cu libertatea. Sa vedeti ce ordine se face, ce vor sti de frica si cat de frumos se vor ourta cu pacientii. La noi medicii sunt dumnezei, ne purtam cu ei cu manusi sa nu i suparam ca si iau jucariile si pleaca.bsa se duca dracu, aducem medici din Alte tari. A, inca ceva, cand decid sa plece afara sa plateasca intai scolarizarea din tara si dupa sa se duca invartindu se!

  2. Domnule „jurnalist” a- ți fost prost informat sau …dezinformat.copilul nu era bolnav grav si nici deshidratat, cunosc personal copilașul su familia acestei fetițe. Nu m ai încercați să sa mințiți lumea doar ca sa păstrați imaginea curata a unui doctor din ‘Spitalul Groazei ” Dacă nu aveți informații corecte nu m ai publicați. Oricum se v -a face o anchetă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here