O primărie de comună din Olt a înfiinţat serviciu public de taxi pentru localnici/ FOTO

O primărie de comună din Olt a înfiinţat un serviciu public de transport local în regim de taxi. O premieră la nivelul localităților rurale din România, a lăsat să se înţeleagă primarul localităţii.

Este vorba de comuna Redea, unde localnicii au la dispoziţie patru autoturisme care funcţionează în regim de taxi. Iar ele sunt folosite de localnici atât pentru a se deplasa în comună, cât și în alte localități, potrivit primarului din Redea, Dan Bălă.

„Da. Avem o societate unde consiliul local este administrator unic, nu eu, Dan Bălă (dacă s-a dus vreo vorbă). Știe și domnul Paul Stănescu care, când era la Ministerul Dezvoltării, mi-a zis: «Băi, Dane, am verificat; în România nu există ce ai tu la Redea».  

De vreo trei ani avem acest serviciu. Este taxi pe comuna Redea și cetățeanul din comuna Redea se duce unde vrea. Vine în centrul comunei, ia taxi și pleacă la Caracal, de exemplu”, a spus primarul comunei.

O primă și continuă problemă ar fi aceea că primăria nu găsește destui șoferi care să lucreze pe autoturisme.

„Avem patru mașini, dar paradoxul e că nu găsim conducători auto. La ora asta avem trei șoferi angajați. Am avut șase, dar unul a stat o zi, altul a stat o zi și o noapte, altul – două ore. Au spus că nu se regăsesc în acest serviciu. Salariul e minim pe economie, dar am vorbit și în consiliul local ca, dacă aduc profit, să ei primească și un procent din acel profit”, s-a plâns edilul.

O a doua problemă este că taximetriștii din Redea se confruntă cu concurența neleală a taximetriștilor care lucrează la negru, celebri „rechini”. În legătură cu aceștia primarul din Redea și-a manifestat nemulțumirea față de cei din Caracal, lăsând să se înțeleagă faptul că autoritățile orașului, inclusiv poliția, nu se implică în eradicarea fenomenului.

„Nu e bine că domină prostia și rechineala. Eu, până să fac acest serviciu, nici nu știam ce înseamnă «rechineală». Îmi ziceam: cum adică, ăștia prind rechini sau ce? I-am spus și primarului din Caracal, și comandantului Poliției de acolo, Mirea, Dumnezeu să-i dea sănătate, dar… . Nu înțeleg un lucru dumnealor: cresc din punct de vedere economic, pentru că cetățeanul din comuna Redea se duce cu taximetrul și face piața la Caracal. Cetățenii din Redea se duc la orice oră la o farmacie, se duc la spital mai rapid. Dacă toți ar face așa ceva (serviciu public de taxi – n.r.) și ar scoate de pe piață rechinii ăștia care doar bagă banu’ în buzunar și nu plătesc nimic (statului – n.r.), ar beneficia de asta locuitorii comunelor, orașelor, municipiilor, ne-am bucura la un moment dat că am avea un transport prompt la dispoziție”, a explicat primarul din Redea.

Tariful practicat de taximetriștii din Redea a fost calculat în așa fel încât să acopere salariile conducătorilor auto și întreținerea mașinilor.

„Conform legislației, prețul la taxi se dă prin hotărâre de consiliu local. Se face un calcul să se acopere salariile, reparația mașinilor, amortizarea lor. Nu știu să vă spun acum care este tariful, dar e mai ieftin decât cel de la Caracal, unde sunt firme private”, a mai spus Dan Bălă.

Ideea de a propune consiliului local înființarea unui serviciu de taxi al comunei nu i-a dat-o nimeni primarului, fiind o idee proprie după ce, înainte de a devevn primar, s-a ocupat cu transportul de persoane.

„Eu am venit din mediul privat la primărie. Prin 1993 am înființat o societate, aveam un microbuz de 9+1 care făcea transport de persoane pe ruta Redișoara – Redea – Caracal. Când am venit la primărie am pus în practică asta. Ca să înțelegeți cine mi-a dat ideea”, a precizat Dan Bălă.

Dan Bălă, primarul comunei Redea
Unul dintre taximetrele Primăriei Redea, parcat pe o stradă în Caracal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here