268 de alergători s-au aliniat, duminică dimineață, la linia de start a „Crosului Primăverii – Slatina 5 k”, organizat la de Primăria Slatina.
Primul care a trecut linia de sosire, după doar 15 minute de alergare, este Marius Buşcă, vicecampion naţional al semimaraton, iar la fete Ionela Puia, și ea sportivă de performanță, este cea care a finalizat cursa prima, după 17 minute de la start.
Au fost premiați primii trei câștigători de la general, indiferent de categoria de vârstă, atât la masculin cât și la feminin, care au primit sume între 400 și 800 de lei, funcție de loc.
Au mai fost premiați primii trei câștigători, masculin și feminin, la categoriile de vârstă 18 – 29 ani, 30 – 49 de ani și peste 50 de ani, premiile constând în sume între 100 și 300 lei.
De asemenea, un premiu de 200 lei s-a acordat pentru cel mai vârstnic participant.
„Felicitări tuturor concurenților care au luat astăzi parte la cea de a doua ediție a competiției “Crosul Primăverii – Slatina 5 k”. Felicitări deosebite Slatina Running Team și celor care au urcat astăzi pe podium. Mulțumim voluntarilor și sponsorilor și vă așteptăm și anul viitor să participați și să ne bucurăm împreună de mișcare”, a spus primarul Emil Moț, cel care a acordat premiile.
Aceasta a fost a doua ediție a crosului organizat de autoritățile slătinene.