Bancomat aruncat în aer în Bucureşti/ VIDEO

Sursa foto: romaniatv.net

Poliţiştii Secţiei 13 din Bucureşti au fost sesizaţi, luni dimineaţă, că dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus. S-a demarat ancheta şi urmează a se stabili, împreună cu reprezentanţii băncii care este prejudiciul.

”În această dimineaţă, în jurul orei 04.20 ,prin apel 112, Sectia 13 Poliţie a fost sesizată despre faptul ca dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus”, a transmis, luni dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au luat primele măsuri, au asigurat zona, fiind declanşată şi cercetarea locului.

Urmează ca, împreună cu reprezentanţii unităţii bancare, să fie stabilit prejudiciul.

”Sunt efectuate Investigaţii şi urmează a fi analizate imaginile  surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt calificat”, au mai transmis poliţiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here