Prorectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din București, Mihail Marcoci, a anunțat, după discuția cu ministrul Carmen Dan, că și-a dat demisia din funcție și a menționat că își exprimă regretul pentru situația creată, însă nu a făcut presiuni asupra ofițerului Adrian Bărbulescu (originar din Slatina) pentru a-i trimite mesaje de amenințare Emiliei Șercan. Rectorul instituției, Adrian Iacob, este audiat, vineri, la sediul DNA, în același caz.
„Mi-am dat deja demisia, acordul de demisie a fost scris. Mi-am dat demisia acum, am avut o discuție cu doamna ministru de Interne în care mi-am exprimat regretul pentru cele intâmplate, este o anchetă în curs. Nu vă pot da nimic din dosar. Nu am făcut niciun fel de presiuni asupra ofițerului. Aveti răbdare, veți vedea din dosar. (…) Eu nu am avut niciun fel de relație apropiată cu acel tânăr ofițer. La un moment dat, nici nu știam cum îl cheamă. Nu a studiat la specializările mele. (…) O sa vedeți din declarația mea de avere, din activitățile mele extraprofesionale, diferența de salariu pe care am avut-o ca prorector al Academiei de Poliție nu era atât de relevată”, a declarat Mihail Marcoci, fostul prorector al Academiei de Poliție, conform Mediafax.
Acesta a mai spus că nu i-a fost teamă de investigația Emiliei Șercan.
„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, de punere în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Iacob Adrian, şi prorectorul Marcoci Petrică-Mihail”, se arată într-un comunicat al Ministerului.
Comanda Academiei de Poliţie va fi asigurată, până la împuternicirea unui nou rector şi a unui nou prorector, de către prorectorul Veronica Stoica.
„În conformitate cu art. 2721 alin. 2 din Legea 360/2002 privind Statutul Poliţistului, Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail vor fi puşi la dispoziţie. Raportat la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi şi la prejudiciul de imagine adus instituţiei, precum şi la calitatea şi conduita impuse de lege pentru poliţişti, conducerea Ministerului Afacerilor Interne solicită celor doi ofiţeri să-şi prezinte cererile de demisie. Având în vedere principiul autonomiei universitare, procedura demiterii de către ministru nu este posibilă în acest context, însă o decizie de eliberare din funcţie se poate lua prin vot de către Senatul universităţii”, mai arată sursa citată.
Totodată, Carmen Dan aşteaptă şi o analiză a situaţiei create la nivelul Academiei de Poliţie din partea Senatului universităţii.
„Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate ale Poliţiei Române, a colaborat cu DNA în acest caz încă de la primirea sesizării depuse de jurnalistul ameninţat şi va acorda în continuare sprijin procurorilor pentru finalizarea cazului”, mai anunţă reprezentanţii MAI.
Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi prorectorul aceleiaşi instituţii, Petrică-Mihail Marcoci, au fost plasaţi sub control judiciar de către DNA pentru instigare la şantaj.
Cei doi au determinat un angajat al instituţiei să-i trimită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare cu moartea pentru a renunţa la investigaţii.
„Adrian Iacob şi Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliţie, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări”, se arată într-un comunicat al DNA.
Sursa: romaniatv.net