O nouă ZI LIBERĂ. Românii ar putea sta acasă de Înălţare

Parlamentarii vor să le dea românilor încă o zi liberă. Un proiect de lege iniţiat de mai mulţi aleşi prevede ca şi Înălţarea domnului, care se sărbătoreşte la 40 de zile după Paşte, să devină zi nelucrătoare.

Proiectul de modificare a Codului Muncii a fost depus la Senat la finalul lunii mai al anului trecut şi prevede completarea articolului 139 din Codul Muncii, care se referă la “Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza”.

Astfel, pe lângă 1 si 2 ianuarie, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romane, Vinerea Mare, ultima zi de vineri inaintea Pastelui, prima si a doua zi de Pasti, 1 mai, 1 iunie, prima si a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei, 1 decembrie, prima si a doua zi de Craciun, doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora, să fie introdusă şi “Înîlţarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere”.

Liber de Rusalii: 3 şi 4 iunie, zile NELUCRĂTOARE pentru angajaţii români

Salariaţii români au liber în prima şi a doua zi de Rusalii, potrivit Codului Muncii, ceea ce înseamnă că duminică şi luni, adică în 3 şi 4 iunie, salariaţii nu vor merge la muncă. Totuşi, angajatorii ar putea profita de o prevedere din Codul Muncii potrivită căreia nu se dau zile libere de Rusalii “în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii”.

Codul Muncii prevede anual 11 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Din 2009, printre zilele libere au fost incluse şi Rusaliile.

Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
– 1 şi 2 ianuarie;
– prima şi a doua zi de Paşti;
– 1 mai;
– prima şi a doua zi de Rusalii;
– Adormirea Maicii Domnului;
– 1 decembrie;
– prima şi a doua zi de Crăciun;
– 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Acordarea zilelor libere se face de către angajator. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate în programul normal de lucru.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here