Olt: A găsit un portofel cu bani și bijuterii din aur și l-a predat Poliției. Reacția proprietarei

O femeie din Drăgănești-Olt și-a recuperat portofelul cu bani și bunuri de valoare, pe care îl pierduse în urmă cu câteva zile, grație unui bun samaritean, deși ea își luase gândul că și-ar mai putea recupera vreodată bunurile.

Norocul femeii l-a reprezentat un cetățean care a găsit portofelul și, pentru că nu știa cui să se adreseze, l-a dat administratorului pieței din oraș, care a contactat polițiștii.

„În această dimineață, administratorul unei piețe din orașul Drăgănești-Olt a fost abordat de o persoană, care i-a predat un portofel găsit. Bărbatul a apelat la sprijinul polițiștilor, în speranța că aceștia vor găsi proprietarul.

Polițiștii au identificat proprietara acestuia, o femeie, de 50 de ani, care a ajuns în posesia bunului pierdut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Femeia a declarat că și-a pierdut portofelul în data de 1 iunie, că în el se găseau două carduri bancare, doi cercei din aur, 803 lei, 50 euro în bancnote și 16 euro în monede și că nu spera să își mai recupereze aceste bunuri.

Ea le-a mulțumit polițiștilor pentru bucuria făcută, fiind plăcut surprinsă că mai există cetățeni model.

„Inspectoratul de Poliție Județean Olt mulțumește atât persoanei care a găsit portofelul, cât și celei care apelat la sprijinul polițiștilor, cu toții dând dovadă de spirit civic”, a mai precizat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here