Scandalul momentului în Caracal: Viceprimarul a dat în judecată primăria, primarul și prefectura

Viceprimarul din Caracal, Octavian Stănescu, a deschis un proces la Tribunalul Olt împotriva primarului Liviu Radu, a primăriei și Prefecturii Olt, solicitând instanței anularea unei dispoziții prin care primarul a dispus ca toate activitățile de interes public desfășurate de primărie să fie comunicate doar de trei persoane. Stănescu susține că, de fapt, a fost vizată aducerea sa la tăcere.

Este vorba de Dispoziția nr. 184/11.03.2019, care prevede  că „aducerea la cunoștință publică, în orice mod și prin orice mijloace, a informațiilor și activităților de interes public desfășurate de Primăria Municipiului Caracal se realizează numai de către Ioniță Ancuța Alina – consilier Compartiment Cabinetul Primarului, Constantinescu Daniela – consilier Compartiment Cabinetul Primarului și Pensu Cristina – administrator public”. 

Încălcarea dispoziției de viceprimarul orașului, funcționarii publici sau de personalul contractual al aparatului de specialitate al primarului sau instituțiilor subordonate „atrage răspunderea acestora conform prevederilor legale în vigoare”, se mai arată în documentul citat.

Viceprimarul Octavian Stănescu susține că persoana vizată de dispoziția emisă de primar este el. Astfel că a sesizat Prefectura Olt, care, în 11 iunie, a dispus reanalizarea documentului incriminat.

Încurajat de răspunsul prefecturii, viceprimarul l-a dat în judecată pe primar, împreună cu primăria și cu Instituția Prefectului, cerând instanței anularea dispoziției.

Cererea sa a fost înregistrată în 18 iunie la Tribunalul Olt, primul termen al procesului fiind stabilit la data de 9 iulie.

Până în momentul publicării acestui articol, primarul Liviu Radu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here