Din cauza scandalurilor interne, USR face publice toate contractele partidului

Sursa foto: digi24.ro

Biroul Național al USR a decis, joi, să instituie Registrul public al contractelor partidului, care poate fi accesat pe site-ul formațiunii, în contextul scandalului legat de contractele cu firme deținute de unii membri ai USR.

Registrul va cuprinde toate contractele USR, încheiate atât de Secretariatul General, cât și de filialele USR din țară, anunță partidul, printr-un comunicat de presă citat de Mediafax.

În registru vor fi introduse și contractele deja derulate și vor fi publice, iar cei care le-au semnat vor întocmi către Biroul Național câte un raport privind oportunitatea contractului, motivele alegerii firmei respective și rezultatele.

Anunțul USR vine pe fondul scandalului de săptămânile trecute, când Mediafax a relatat că mai multe persoane din partid, printre care și Cristian Ghinea, sunt nemulțumiți de situația filialei USR Sector 3, unde o agenție media administrată de un membru USR Sorin Pavel ar fi încasat 8.000 de euro pentru servicii de promovare în mass-media în timpul campaniei la europarlamentare.

Tot atunci, pe grupul intern de Facebook al partidului, „Poiana lui Iocan”, au apărut polemici despre organizația USR Giurgiu, unde au fost încheiate contracte în valoare de 5.000 de lei cu firmele unor membri de partid.

Unul dintre aceste contracte era de promovare a partidului în social media, iar mai mulți membri au semnalat că rezultatele promovării nu s-au văzut, din moment ce, la europarlamentarele din 26 mai, USR a obținut doar 11,57% în Giurgiu.

Ulterior, reprezentanţii USR au afirmat, într-un comunicat de presă, că secretariatul general va evalua diversele acuzaţii interne, transmise „pe surse” în mass-media, cu privire la contractele încheiate de unele filiale ale formaţiunii în campania electorală. Partidul a mai transmis că, din primele informaţii, acuzaţiile sunt nefondate, însă va efectua un audit intern „pentru a înlătura orice suspiciune”.

„USR este primul și singurul partid din România care a decis să aibă un registru transparent de contracte. De asemenea, cerem tuturor partidelor să procedeze la fel. Organizațiile solide sunt cele care învață și dezvoltă bune practici. Cred că avem șansa să mai schimbăm o bucată din politica românească, învățând din propria practică”, a declarat vicepreședintele USR Cristian Ghinea, care a propus ideea Registrului în Biroul Național.

Dan Barna a afirmat că USR își propune să facă o altfel de politică, „una transparentă și cinstită”.

„USR a demonstrat în ultimii trei ani că este un partid care dezvoltă proceduri etice interne, oneste și transparente. Candidații USR la alegeri au fost aleși prin votul tuturor membrilor după o campanie internă serioasă, deciziile importante au fost luate după referendumuri interne. În continuare, USR își propune să facă o altfel de politică, una transparentă și cinstită”, a declarat președintele USR Dan Barna.

Transparența este unul dintre principiile de bază ale USR. Partidul deja publică pe siteul oficial bilanțurile contabile, bugetele anuale și execuția bugetară, precum și organigrama Secretariatului General, conchide sursa citată.

Noi modificări care vizează transparența USR vor fi introduse și în Statutul partidului care va fi actualizat la Congresul din 13 iulie.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here