Maia Sandu a fost primită la Cotroceni. Iohannis: România este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova

Sursa foto: digi24.ro

Premierul Republicii Moldova Maia Sandu a fost primit marți dimineața, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis. România a fost, este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis. 

Președintele Klaus Iohannia a declarat, marți, după discuția cu premierul moldovean Maia Sandu, că a propus crearea unui grup de experți care, împreună cu experții din Republica Moldova, să identifice domeniile în care este nevoie de asistență și să fie demarate proiecte concrete.

“România a fost este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al Republicii Moldova în mod direct pentru atingerea nivelului de prosperitate și securititate pe care îl doresc cetățenii săi și pentru parcursul european”, a declarat Klaus Iohannis, citat de Mediafax.

Președintele a vorbit și despre transferul pașnic de putere, din 14 iunie, care a pus capăt situației de criză politică peste Prut.

“Doresc să îi asigur de tot sprijinul României și al meu personal pentru eforturile Guvernului de la Chișinău. Disponibilitatea de a acorda, pe baza solicitărilor, asistență dedicată consolidării instituțiilor în Republica Moldova. Administrația prezidențială a transmis propunerea de creare a unui grup de experți care, împreună cu experții din Republica Moldova, să identifice domeniile în care este nevoie de asistență și să fie demarate proiecte concrete. Partea noastră a constituit acest grup. Voi urmări personal derularea de către guverne a acestei initțiative”, a mai spus președintele.

“România, în coordonare cu parteneri europeni, va susține deblocarea asistenței financiare a UE pentru Republica Moldova, necesară investiției în reforme, reluarea activității Comisiei bilaterale și alte măsuri”, a mai completat acesta.

La rândul ei, premierul Maia Sandu a arătat că moştenirea regimului oligarhic din Republica Moldova este “foarte grea” pentru cetăţenii acestei ţări.

“Avem mare nevoie de sprijinul României. (…) Din păcate, moştenirea regimului oligarhic din Republica Moldova este foarte grea pentru cetăţenii noştri”, a afirmat şefa Executivului de la Chişinău.

Maia Sandu, premierul Republicii Moldova se află în vizită ofcială în România, urmând să aibă o întrevedere și cu Viorica Dăncilă.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here