Traficul de coșmar din Balș ia sfârșit. Orașul va avea semaforizare inteligentă la sfârșitul lunii

Traficul de coșmar cu care șoferii se confruntă la DN 65, în Balș, ia sfârșit. Orașul va avea semaforizare inteligentă la sfârșitul acestei luni, când sistemul la care se lucrează acum va deveni funcțional.

Anunțul a fost făcut, marți, la Balș, chiar de către ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a inspectat șantierul tronsonul doi al Drumului Expres Craiova-Slatina-Pitești.

Până la finalizarea centurii de ocolire a Balșului, în oraș va funcționa un sistem de semaforizare inteligentă care până la sfârșitul lunii iulie va fi montat, a mai spus ministrul Transporturilor.

„Am vorbit cu domnul director Narcis Neaga (șeful CNAIR – d.r.) și a demarat un proiect pentru semaforizarea inteligentă, pentru a fluidiza traficul. Acest proiect de semaforizare inteligentă în Balș trebuia finalizată în luna septembrie. Am spus că nu mai putem să așteptăm până în luna septembrie, pentru că nu mai are nimeni răbdare să aștepte luni întregi, și termenul de finalizare a acestui proiect, complementar obiectivului care este varianta de ocolire, este sfârșitul lunii iulie. La sfârșitul lunii iulie va fi finalizată această semaforizare inteligentă, care va ajuta la fluidizarea traficului. Am înțeles că deja au fost instalați pilonii de semafor, urmând să se facă conexiunile între ei”, a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul Tranasporturilor a mai spus că varianta de ocolire a Balșului va fi, și ea, finalizată până la sfârșitul acestui an, deși constructorul care a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului doi, Spedition UMB SRL, nu s-a apucat efectiv de lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here