Deputatul Dan Ciocan, întâlnire cu conducerea Romsilva în Comisia de agricultură

Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din cadrul Camerei Deputaților s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanții conducerii Romsilva, potrivit deputatului de Olt Dan Ciocan, secretarul acestei comisii.

„Ieri, în cadrul Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a avut loc o întâlnire cu conducerea Romsilva.

Scopul prezentei întâlniri a fost acela de a analiza activitatea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, prezentată de către domnul Director General Gheorghe Mihăilescu”, spune Dan Ciocan.

Potrivit raportului de activitate pe anul trecut al Romsilva, mișcările de suprafață efectuate în 2018 au fost determinate, în principal, de punerile în posesie efectuate ca urmare a aplicării legilor fondului funciar, corecțiilor de suprafețe operate cu ocazia lucrărilor de reamenajare a unor ocoale silvice, aplicării prevederilor Legii 192/2010 și de scoaterii definitive a unor terenuri din fondul forestier, proprietate publică a statului.

Fondul forestier aflat în administrarea Romsilva ocupa, la 31 decembrie 2018, o suprafață de 3.135.927 de hectare.

Față de situația existentă la 31 decembrie 2017, când avea în grijă 3.138.781 de hectare, Romsilva a înregistrat, anul trecut, o scădere cu 2.854 hectare a suprafeței fondului forestier, proprietate publică a statului, se mai arată în raportul de activitate al instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here