Presa internaţională, după victoria Simonei Halep: A năucit-o pe Serena Williams; A devenit prima româncă care ia titlul

Sursa foto: romaniatv.net

Ce spune presa internaţională după victoria zdrobitoare a Simonei Halep în faţa Serenei Williams.

Presa internațională la picioarele Simonei Halep după victoria de la Wimbledon:

BBC: Simona Halep a zdrobit tentativa Serenei Williams de a obţine cel de-al 24-lea Grand Slam. Simona a câştigat cu o uluitoare demonstraţie de atletism.

Agenţia France-Presse: Românca Simona Halep a câştigat primul ei titlu pe iarba londoneză, ‘măturând’ cu americanca Serena Williams în mai puţin de o oră.

The New York Times: Simona Halep a câştigat primul ei titlu la Wimbledon. Pentru a treia oară de la revenire pe terenul de tenis, Serena Williams a fost la o victorie distanţă de egalarea recordului deţinut de Margaret Court de 24 de titluri Grand Slam.

The Guardian: Simona Halep o năuceşte pe Serena Williams. Simona Halep a jucat o finală aproape fără cusur, sâmbătă, pentru a deveni prima româncă care a câștigat Wimbledon.

Reuters: Simona Halep a devenit prima româncă care a câștigat un titlu de simplu la Wimbledon, după ce a bătut-o sâmbata de șapte ori pe campioana Serena Williams, cu 6-2, 6-2, în finală.

The Telegraph: Simona Halep a produs un spectacol superb în prima ei finală la Wimbledon, în goana către titlu, lăsând-o pe Serena Williams să mai aştepte titlul cu numărul 24.

The Washington Post: Pentru Serena Williams, istoria va trebui să mai aștepte. Jucând pentru una dintre puținele recorduri din istoria tenisului pe care nu le deține deja, Williams a fost sabotată de o serie de erori neforţate în finala feminină de la Wimbledon și a fost răpusă de Simona Halep, 6-2, 6-2, în doar 56 de minute.

The Associated Press: Simona Halep nu s-a concentrat pe încercarea de a o împiedica pe Serena Williams să câștige al 24-lea titlu de Grand Slam. Tot ce i-a păsat lui Halep a fost să câștişte pentru prima dată la Wimbledon.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here