Au urcat la volan după ce au turnat în ei alcool cu găleata, transformându-se în adevărate bombe pe șoselele din Olt

Polițiștii din Olt au descoperit, în ultimele patru zile, mai multe cazuri de șoferi beți criță la volan care puteau în orice moment să genereze un accident rutier sau chiar o tragedie. 

Astfel, un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost depistat pe Drumul Național 67B, pe raza comunei Verguleasa, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Beat la volan a fost depistat, în aceeași zi, pe Drumul Județean 703D, pe raza comunei Cungrea, și un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, care conducea mașina în ciuda faptului că avea o concentraţie alcoolică de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, așa că el va trebui să dea socoteală în fața legii pentru această infracțiune.

Un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Pitești, a fost depistat, și el, pe Drumul Național 67B, pe raza comunei Făgețelu, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Omul s-a ales, evident, cu dosar penal.

De asemenea, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Obârșia, a fost depistat pe raza comunei Vișina, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat și având dreptul de a conduce suspendat.

Acesta este cercetat pentru ambele infracțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here